Din punct de vedere al hartilor astrale, intalnirea dintre doua suflete
pereche poate fi identificata prin observarea unui numar mare de planete
ce se simt in armonie reciproca, de pe cerul natal al celor doi. Consider
astfel ca am raspuns unei intrebari care mi s-a pus adesea, daca este
posibila o astfel de determinare.
Cum acest tip de intalnire este predestinata, ea este in primul rand
prevazuta de cei doi sau de unul dintre ei, presimtita, visata sau anuntata
prin semne speciale. Inima aflata in lacasul sufletului poate palpita
puternic inainte ca intalnirea sa aiba loc. Apoi celor doi li se pare
ca nu ar fi pentru prima oara cand se intalnesc. Chakrele superioare
intra in comunicare mai degraba decat cele inferioare si se produce
o inlantuire energetica cu pulsiuni aproape dureroase. Telepatic transmisiile
sunt facile si exista chiar vise comune in care se pot primi informatii
legate de vietile anterioare.
Din studiile facute, mi-este foare greu sa afirm ca acest tip de relatie
se preteaza unui cuplu care sa accepte o blazare iminenta, in care cei
doi se duc la serviciu, vin de la serviciu, ea gateste, el citeste ziarul,
mananca, se culca, merg o data pe an la Eforie Sud si apoi repeta acest
ciclu la nesfarsit. Aceasta este perechea terestra. Perechea astrala
sau sufletele pereche sunt definite mai degraba de o experienta scurta,
dar puternica.
Lectia iubirii este extrem de variata, cate grade sunt pe un arc de
cerc zodiacal, plus inca tot atatea ale caselor astrologice, la care
mai adaugam conotatiile date de aspectele dintre planete. Asta numai
daca ne referim la informatiile ce pot decurge dintr-o harta. Insa in
iubire este nevoie de doi oameni, cu destine diferite, cu asteptari
diferite, pregatiti sa primeasca iubirea sau luati prin suprindere de
aceasta. Iubirea nu se poate generaliza, iar cel mai bun lucru pe care
il putem face este sa ascultam la nesfarsit povesti de dragoste atat
de multe si felurite, cate stele sunt pe cer.
Un lucru insa pare de bun simt si anume ca sufletele pereche nu se intalnesc
in mod obligatoriu intr-o viata, ci numai daca isi merita intalnirea.
Exista mai multe tipuri de intalnire intre sufeletele pereche:
-intalnirea surpriza sau intalnirea cadou, gratie suferintelor pe care
acestia le-au depus deja intr-o viata precedenta si vin acum sa dea
nastere unui copil la fel de evoluat sufleteste ca si ei;
-intalnirea test, cei doi nu si-au rezolvat problemele si reiau teste
din viata precedenta;
-intalnirea salvatoare, in care unul dintre ei il ajuta pe celalalt
sau il sustine intr-un moment dificil al vietii sale (de multe ori unul
este bolnav si celalalt il poate ingriji toata viata);
-iubirea imposibila, atunci cand cei doi nu pot fi nicicum impreuna,
datorita distantei, diferentelor de varsta, opozitiei parintilor, imposibilitatii
de a procrea impreuna sau unul dintre ei are o durata mai scurta de
viata etc; sigur cei doi nu au suficienta vointa pentru a depasi aceste
lucruri si isi aleg perechi terestre mai aproape de limitele vointei
lor, insa se pot iubi ulterior toata viata.
- sufletul pereche nu e intrupat, insa comunicarea dintre cele doua
suflete continua la nivel transcendental.
Intalnirea lor este socanta si de multe ori si se produce idealizarea
reciproca. Se identifica unul cu celalalt si jura ca nu mai exista pe
lume nimeni cu acele calitati. Apoi ce urmeaza? Dezamagirea, caci s-a
plecat din start cu un superlativ ce nu mai poate fi depasit. Acel superlativ
este starea lor pura ca fiinta divina, atat de familiara sufletului
fiecaruia. Chiar si suflete pereche fiind, tot oameni raman si sunt
supusi acelorasi incercari, blocaje si nu de putine ori vibratiilor
grosiere. Daca cele doua suflete pereche isi doresc o viata impreuna
trebuie sa plece de la acest aspect, insa cel mai adesea se doreste
totul sau nimic.
Intregind impreuna o scanteie divina, fiecare devine mai exigent fata
de celalalt si ii poate pretinde mai mult, din dorinta de a evolua impreuna.
Daca acest lucru nu se reuseste, are loc despartirea.
Sufletul pereche asadar nu este neaparat o iubire de la care se invata,
caci de cele mai multe ori este asemanator, ci este o iubire test, in
care se pune problema daca cei doi sunt suficient de evoluati pentru
a merita un destin comun pe pamant, in care iubirea neconditionata,
toleranta, intelegerea, respectul sunt insusiri spirituale ce se ridica
deasupra oricaror trasaturi negative ce sunt, in definitiv, firesti
omului.
Cristina Demetrescu